Zincul aparţine categoriei de oligoelemente implicate în procesele esenţiale la nivelul organismului uman, deoarece intră în componenţa a peste 300 de biocatalizatori implicaţi în procesele metabolice din organism.

Este dificil de explicat în detaliu toate funcţiile zincului în organismul uman, deoarece aproape toate procesele organice se desfăşoară în prezenţa sa; există foarte puţine reacţii metabolice în care zincul să nu fie implicat. Metabolismul glucidic, proteic, lipidic, dezvoltarea membranelor celulare, procesul de formare a globulelor roşii, dezvoltarea sistemului nervos vegetativ şi cea a sistemului imunitar, sunt doar unele dintre ele.

Se spune că 2-3 grame de zinc sunt suficiente pentru a asigura o bună funcţionare a reacţiilor metabolice. În acelaşi timp, deoarece există pierderi zilnice (prin urinare, transpiraţie, fecale), această cantitate trebuie suplimentată permanent prin nutriţie.

Imunitatea

Acest oligoelement este partenerul „natural” în apărarea imunitară; aproape fiecare reacţie de la nivelul sistemului imunitar depinzând de existenţa unei cantităţi suficiente de zinc.

Fără zinc, sistemul imunitar nu ar funcţiona la capacitatea maximă. El este necesar în procesele de formare a anticorpilor, prima linie de luptă împotriva agenţilor patogeni.

 

Efectul antioxidant

De câţiva ani este recunoscută implicarea zincului în activitatea enzimelor ce se ocupă de eliminarea radicalilor liberi de oxigen, de aici rezultă şi rolul său important în protecţia celulelor organismului.

 

Cele 5 simţuri

S-a demonstrat ştiinţific că metabolismul vitaminei A este dependent de zinc, de aceea, administrarea de cantităţi suplimentare poate duce la creşterea acuităţii vizuale diurne şi nocturne. Zincul poate influenţa, de asemenea, sensibilitatea olfactivă şi gustativă.

 

Creşterea şi dezvoltarea

În procesul de creştere şi dezvoltare sunt necesare cantităţi mari de zinc, deoarece acesta este implicat în procesele de diviziune celulară. Pentru copii şi adolescenţi este necesară suplimentarea dietei pentru ca procesele de creştere să se desfăşoare în condiţii optime.

 

Părul şi unghiile

Zincul, ca oligoelement, este important pentru păr şi unghii, fiind responsabil de procesele de regenerare ale epidermei, mucoaselor şi membranelor. Faptul că joacă un rol important în metabolismul acizilor graşi este important pentru menţinerea sănătăţii pielii şi a firului de păr.

Scade intensitatea procesului de producere a sebuumului, inhibă înmulţirea germenilor patogeni de la nivelul pielii şi, datorită efectului asupra sistemului imunitar, scade intensitatea proceselor inflamatorii. În acneea juvenilă se recomandă administrarea suplimentară de zinc: 20 – 60 mg/zi (dar numai sub supraveghere medicală), alături de modificarea comportamentului alimentar.

 

Care este doza zilnica necesară de zinc? Ea depinde de numeroşi factori: tipul de activitate desfăşurată, perioada de creştere, afecţiuni asociate (boli cronice), stări fiziologice asociate (sarcină, lactaţie, menstruaţie). Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă o doză zilnică de 12-15 mg.

 

Furnizează dieta zilnică o cantitate suficientă de zinc? Este dificil de apreciat ce cantitate de zinc este furnizată de dieta zilnică. La nivelul intestinului subţire, numai 10-30 % din zincul provenit din alimentaţia zilnică este absorbit, restul fiind eliminat prin fecale.

Cantităţi crescute se găsesc predilect în produsele de origine animală. Ficatul de vită, porc, carnea de vită, oaie, brânza, ouăle şi mai ales stridiile sunt considerate surse importante de zinc. Produsele de origine vegetală, în special legumele şi cerealele sunt bogate în fibre, acest conţinut fiind benefic pentru digestie, dar nefericit pentru absorbţia zincului. Fibrele alimentare conţin acid fitic, care leagă zincul şi face ca absorbţia lui la nivel intestinal să fie dificilă. Vegetarienii reprezintă o grupă de risc pentru deficitul de zinc, recomandându-se administrarea suplimentară cu până la 90%. Optim ar fi să avem un consum moderat de proteine de origine animală asociat cu un consum crescut de produse vegetale, deoarece nu se recomandă ca sursa de zinc să fie un consum crescut de produse de origine animală.

Suplimentele nutritive pe baza de zinc ar putea fi o alternativă convenabilă. Vitamina C poate creşte absorbţia zincului la nivelul intestinului subţire. Atenţie! Absorbţia optimă a zincului se face doar atunci când acest oligoelement este administrat singular, în forme de administrare controlate. Calciul, în combinaţie cu zincul, încetineşte şi limitează absorbţia acestuia.

 

Care sunt manifestările deficitului de zinc? Acesta este subliniat de manifestări nespecifice, ca de exemplu: alterarea stării generale sau scăderea randamentului fizic sau mental, la care se poate adaugă creşterea frecvenţei infecţiilor respiratorii ale căilor aeriene superioare, afecţiuni dermatologice (cicatrizare întârziată a rănilor, fisuri la nivelul mucoaselor, unghii friabile, căderea părului), afectarea sensibilităţii gustative şi olfactive.

 

Creşterea necesarului de zinc se produce în următoarele situaţii: în perioadele de creştere, sarcină, lactaţie, menstruaţie, în cazurile de infertilitate masculină şi feminină, afecţiuni hepatice cronice, afecţiuni cronice ale intestinului gros, afecţiuni renale cronice, diabet zaharat, cancer, infecţii, afecţiuni dermatologice cronice, alergii, inflamaţii cronice, la sportivii de performanţă, în alcoolism şi la fumători, la grupa a III-a de vârstă.

 

Spread the love

Tags