iaurt

Unul dintre cele mai vechi alimente, iaurtul este cunoscut din vremuri imemoriale, fiind folosit în mod curent în Balcani, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală.

Modul de preparare a iaurtului este diferit de la un popor la altul, însă virtuţile sale sunt cunoscute din antichitate până în prezent.

La începutul secolului XX, savantul rus Ilia Ilici Mecinikov, directorul Institutului Pasteur din Paris, a arătat cum consumul de iaurt este benefic pentru sănătate, datorită culturilor de bacterii vii. Profesorul Mecinikov a lansat ipoteza că longevitatea recunoscută a unor popoare, precum turcii, bulgarii şi armenii, se datorează unei particularităţi a dietei lor. Aceştia consumau zilnic mari cantităţi de lapte fermentat – strămoşul iaurtului. Mecinikov a identificat în produsele consumate de aceştia două bacterii – Streptoccocus thermophilus şi Lactobacilus bulgaricus – cărora le-a atribuit longevitatea acestor popoare.

Sursa foto Flickr

Pentru aceste cercetări, Ilia Ilici Mecinikov a primit premiul Nobel pentru medicină în 1908.

Iaurtul este obţinut de obicei prin adăugarea în lapte a unor culturi de bacterii ce fermentează lactoza, dând naştere acidului lactic. Coagularea laptelui apare atunci când se atinge un anumit grad de aciditate.

În general, conţinutul nutriţional al iaurtului este similar celui al laptelui, acesta fiind constituentul de bază. Conţinutul nutriţional se modifică prin adăugarea de zahăr, arome sau fructe.

Iaurtul ca probiotic

Probioticele sunt fermenţi care rezistă digestiei stomacului şi enzimelor digestive, ceea ce permite ca aceştia să ajungă vii în intestine, unde îşi exercită efectele benefice.

Termenul de “probiotic” a fost folosit pentru prima dată în 1965, în opoziţie cu termenul “antibiotic”, dar cu sensul de ferment în favoarea vieţii.

Acţiunea preventivă şi terapeutică a iaurtului asupra infecţiilor digestive face parte din aura benefică care i s-a atribuit de-a lungul istoriei şi este unul dintre beneficiile cele mai cunoscute.

Bacteriile lactice conţinute de iaurt sunt benefice şi echilibrează flora intestinală. Acidul lactic produs de aceşti lactobacilli reduce pH-ul în intestine, crescând aciditatea şi influenţând solubilitatea şi absorbţia unor minerale precum calciul.

Prin modificare compoziţiei microflorei intestinale, iaurtul aduce beneficii precum scăderea gradului de intoleranţă la lactoză, prevenţia şi tratamentul diareilor cu rotavirus şi stimularea dezvoltarea sistemului imunitar.

Spread the love

De

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *