fructe

Dieta MIND, cea mai la modă în acest moment în Statele Unite, este un hibrid între dieta mediteraneană şi dieta DASH (abordarea dietetică pentru stoparea hipertensiunii).

Ea combină cele mai bune substanţe pentru creier din prima cu alimentele cu un conţinut redus de sodiu din cea de-a doua.

Principiul acestei diete este unul simplu, trebuie să te concentrezi pe 10 grupuri de alimente sănătoase şi, în acelaşi timp, să excluzi 5 grupuri de alimente nocive.

În general, majoritatea meselor conţin fructe şi legume, cereale integrale, leguminoase cu bob şi seminţe, nuci în cantităţi mici şi ulei de măsline extravirgin din plin. Ia-ţi adio de la zahărul rafinat, făină şi alte grăsimi în afara uleiul de măsline.

Foto Pixabay

Carnea apare foarte rar în cadrul dietei MIND, de obicei în cantităţi foarte mici şi pentru a asezona un fel de mâncare. În schimb, mesele vor include ouă, produse lactate, carne de pui sau curcan, dar si acestea în cantităţi reduse. Însă peştele este un aliment de bază în această dietă.

Dieta MIND a fost creată de Martha Clare Morris, specialist în nutriţie la Centrul Medical al Universităţii Rush din Chicago.

Ea spune că cei care urmează dieta MIND trebuie să excludă din alimentaţie cinci categorii de produse nocive: untul şi margarina, carnea roşie, brânzeturile, prăjelile/produsele tip fast-food sau patiserie şi dulciurile. În schimb, ei vor avea cel puţin şase porţii de legume verzi cu foi pe săptămână (spanac, salată verde sau kale) şi cel puţin o porţie zilnică din alte legume şi, obligatoriu, trei porţii de cereale integrale pe zi.

De asemenea, trebuie incluse cel puţin trei porţii de leguminoase cu bob (fasole, linte, năut), două sau mai multe porţii de fructe de pădure, două porţii de pui sau curcan şi o porţie de peşte pe săptămână. Uleiul de măsline este principalul ingredient folosit la gătit, iar dieta mai include şi consumul unui pahar de vin pe zi.

Dieta MIND are ca principal scop eliminarea celor cinci categorii de alimente cu efect negativ asupra funcţiei cognitive. În afara unui efect de prevenire a demenţei şi a bolii Alzheimer, dieta îţi oferă şi o stare de bine, precum şi pierderea kilogramelor în plus.

Spread the love

De

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *